Rădăcinile localităţii se pierd în negura vremurilor, nefiind cunoscută data exactă a întemeierii, documentele, vestigiile arheologice ne asigură de faptul că aceste meleaguri au văzut coifurile lucitoare ale coloniştilor romani. Ţinutul fiind una dintre porţile spre regiunile mănoase ale ţării Ardealului, aflat pe limesul Imperiului Roman, coloniştii au considerat necesară construirea aici a unui castru, care în secolul III purta numele Angustia.
După apusul gloriei romane, goţi, huni, slavi au luptat pentru a stăpâni aceste locuri. Amintirea slavilor s-a păstrat prin numeroase toponime din zonă, împrumutate de la slavi au fost adaptate specificului fonetic al limbii maghiare. Se presupune că şi numele ”Breţcu” ar fi un toponim de origine slavă. Pentru prima oară numele localităţii este amintit într-un document papal dintre anii 1332-1337: Bze villa, respectiv Beebcuk. Mai târziu localitatea poartă numele de Bereckfalva, şi este considerată o aşezare menită să asigure protecţia ”plaiului”.
De-a lungul timpului localitatea a beneficiat de importante privilegii. În 1426, prin diploma redactată la Braşov, regele Sigismund de Luxemburg îi acordă statutul de târg. Din acest an localitatea este consemnată în documente sub numelede oraşul Bereczk. Statutul de oraş este revocat în 1888, localitatea dobândind rang de comună. Privind populaţia comunei, documentele vremii consemnează că din secolul al XVIII-lea se constată o explozie demografică considerabilă. Gospodăriile localităţii erau populate de ţăranii liberi. Dintr-un document datat din 1614 reiese că la Breţcu trăiau 70 de familii, din care o familie avea statut social de iobag. Din consemnări din 1750 şi 1848 rezultă că la Breţcu nu avea statut de iobag nici un locuitor.
Populaţia Breţcului s-a alăturat evenimentelor revoluţiei din 1848. Entuziasmul ei s-a datorat şi faptului că la Breţcu s-a născut la 27 noiembrie 1814 maistrul tunar Gábor Áron, erou legendar al revoluţiei, secuimii din Treiscaune. Casa cu balcon unde s-a petrecut întâlnirea generalului Bem cu poetul Petőfi Sándor şi astăzi păstrează memoria acelor timpuri glorioase.
Locuitorii de altădată şi orăşelul de la întâlnirea celor două provincii istorice, Transilvania şi Moldova, îşi câştigau existenţa din cărăuşie. Această îndeletnicire a breţcanilor are o tradiţie multiseculară. Transportau mărfuri cu căruţele lor din Transilvania în Ţara Românească, Moldova; de dincolo de Carpaţi în localităţi ardelene. Prin Breţcu se tranziteau scrisori şi colete poştale. Această îndeletnicire este simbolizată şi pe sigiliul şi în stema localităţii medievale. Datorită importanţei economice şi strategice a drumului din pasul Oituz, din secolul al XVIII-lea s-au desfăşurat lucrări de construcţii şi consolidare. Mai ales în ultimele decenii ale secolului XIX-lea s-au realizat modernizări pe distanţa Breţcu -Poiana Sărată.
De-a lungul veacurilor Breţcu a fost afectat de numeroase vicisitudini ale istoriei. Oştiri duşmane au incendiat localitatea, au alungat populaţia. Cele două conflagraţii mondiale au lăsat urme foarte adânci în viaţa comunei. Locaşuri de tragere, valuri de apărare, cimitirul eroilor stau mărturie luptelor crâncene ce s-au purtat aici. Nici forţele oarbe ale naturii nu au menajat localitatea şi populaţia ei. În o 182, spune cronicarul vremii, ca efest al cutremului foarte puternic, în scoarţa pămantuli s-au produs fisuri adânci din care s-au ridicat gaze sulfuroase, ucigătoare. Zidutile bisericii catolice, turla acestea s-au prăbuşit. Incendiul din 1842 s-a soldat cu 18 morţii 297 de clădiri au fost mistuite de flăcări. Ani la rând locuitorii comunei au avut de suferit din cauza secetelor . În alţi ani inundaţiile au cauzat mari pierderi .
Sfârşitul secolului al XIX-lea a însemnat şi pentru Treiscaune începutul unei industrializări rapide. Acest fenomen economic a produs mutaţii şi în viaţa comunei Breţcu. S-au înfiinţat uzine de cherestea. S-a demarat prin acesta o tradiţie vie şi astăzi în localitate exploatarea şi prelucrarea lemnului în proporţii industriale. Această activitate s-a intensificat din 1907, anul construirii liniei ferate, tronsonul Tg. Secuiesc-Breţcu, care a dat un impuls puternic dezvoltării economice zonei, mai ales localităţii Breţcu.
În 1910 a fost construită fabrica de ţiglă şi cărămidă din localitate. Această efervescenţă economică a fost stopată de evenimentele din primul război mondial. Mai bine de un deceniu producţia, comerţul, transporturile, construcţiile au fost subordonate războiului, înlăturării consecinţelor războiului. Despre o revigorare a economiei se poate vorbi abia din 1920. În 1922 s-a construit funicularul Breţcu-Oituz, s-a înfiinţat fabrica de cherestea de la Oituz. În 1933 s-a construit linia ferată îngustă, în lungime de peste 10 km. În valea Oituzului, ieftinindu-se şi uşurându-se astfel transportul buştenilor. Între anii 1938-1939 s-a construit actuala clădire a şcolii generale, a fost înălţată Primăria.
Dinamica dezvoltării a fost paralizată de cel de al II-lea război mondial. Înlăturarea pagubelor produse de război a necesitat mai mulţi ani. Ani la rând s-au construit până când în locul ruinelor a apărut noua faţă a localităţii. Locuitorii comunei au fost cunoscuţi în ţinuturi îndepărtate pentru calitatea animalelor crescute pe păşunile breţcane şi priceperea cu care au cultivat pământul nu foarte fertil. În ultimele decenii însă mulţi s-au angajat în diverse ramuri industriale din localitate sau centrele industriale din zonă.
În comuna Breţcu astăzi îşi desfăşoară activitatea un număr mare de unităţi economice private sau cu capital de stat. Comuna dispune de o suprafaţă de 11603 ha pădure, suprafaţă de teren agricol cuprinde 4607,1 ha la Breţcu, la Mărtănuş 3680,5 ha şi 3315,4 la Oituz. La recensământul din 1990, s-a înregistrat un număr de 4087 locuitori, din care la Breţcu 2840, la Mărtănuş 848 iar la Oituz 393. Pe confesiuni: romano-catolici, ortodocşi şi reformaţi. Breţcu – un nume cu rezonanţă străvechi. Renumele lui vine din adâncurile istoriei către prezent pe aripi de legendă. Mândru de numele lui de oraş de odinioară, Breţcu îşi trăieşte anii de substanţiale transformări, pe zi ce trece dobândind o imagine nouă şi prosperă.
După Ferentzi László
Bine aţi venit în satul natal al revoluţionarului paşoptist Gábor Áron. Cei curioşi de specificitatea revoluţiei paşoptiste din această zonă nu vor fi decepţionaţi: aici totul povesteşte despre meşterul cu renume legendar.
Ştiaţi că, de-a lungul drumului de la Breţcu în direcţia pasului Oituz se află şi în prezent clasicul obelisc amplasat în 1899 de către Oficiul Regal de Stat pentru Construcţii în memoria reginei ungare Elisabeta? Numele localităţii a devenit cunoscut graţie legendarului turnător de tunuri Gábor Áron, celebrul maior infanterist din Trei Scaune din timpul revoluţiei paşoptiste, fiu al acestei localităţi.
Statuia sa în mărime naturală poate fi admirată în centrul localităţii, casa memorială şi sediul fundaţiei cu acelaşi nume se află pe drumul principal (la nr. 89). Casa construită în locul vechii sale case este împodobită cu o placă memorială (la nr. 103). În centrul localităţii se află biserica sfinţită în cinstea episcopului Sfântu Nicolae. Lângă intrarea în clopotniţă se află un monument, cu basorelieful lui Bem şi Petőfi. Acesta a fost aşezat în 1999 cu ocazia celei a 150-a aniversare a întâlnirii acestora. În faţa clădirii consiliului local se află bustul Voievodului Mihai Viteazul. Şi jos, în Oituz, sunt lucruri de văzut. Pe biserica romano-catolică a acesteia se află o placă memorială, în partea opusă bisericii, pe soclul vechiului steag naţional poate fi citit Crezul maghiar. Dinspre pasul Oituz în direcţia depresiunii Trei Scaune vuieşte vântul secuilor, Nemirul. În partea de jos a localităţii se intră în istoricul pas Oituz.
Pe aici au pătruns în Ardeal tătarii şi turcii, pe aici a trecut Batu Han, Matei Corvinul, Mihai Viteazul şi generalul Jozef Bem. După ieşirea din pas se poate vizita Poiana Sărată. Aceasta a fost localitatea de frontieră a Ungariei. De-a lungul şoselei, la podul peste Cernica a fost graniţa dintre Ungaria şi România.
Printre oamenii de seama pe care i-a dat localitatea se inscriu: Petru Pop. Preot la Bretcu din 1835, vreme de 34 de ani. Intre anii 1838-1851 a indeplinit functiile de protopop si inspector scolar teritorial pentru scolile ortodoxe, avand o activitate foarte intensa, dar si foarte incomoda pentru autoritatile ungare. A adormit in Domnul la 14 octombrie 1869, "lovitu de catani", dupa cum mentioneaza documentele.
Constantin Dimian, preot, protopop al Tractului Treiscaune, inspector al scolilor confesionale romanesti, presedinte al Despartamantului ASTRA Treiscaune-Ciuc, autor al volumului Stuparitul - intocmit pentru popor, pentru incepatori si pentru toti iubitorii de acest ram al economiei, aparut la Tipografia Alexei din Brasov in 1887, si a studiului Tarna populara - pregatita si descrisa de Constantin Dimian, preot greco-ortodox din Bretcu, editat tot la Brasov, in anul 1889.
Constantin Dimian jr. (1876-1959), nascut la 8 aprilie 1876, ca fiu al preotului Constantin Dimian si al sotiei sale Paraschiva. Urmeaza scoala primara in satul natal, apoi cursurile gimnaziului romanesc din Brasov, pe care le termina in anul 1896, si pe cele ale Facultatii de Teologie din Bucuresti in 1906. Teza sa de licenta, cu tema Imprejurarile in cari a luat inceput literatura bisericeasca in limba romana, a vazut lumina tiparului in 1906 la Tipografia Speranta din Bucuresti. Cunoscand mai multe limbi (franceza, germana, maghiara, sarba) si avand o pregatire teologica solida, a fost incadrat in randul personalului Arhiepiscopiei Ortodoxe din Sibiu. In perioada 1906-1908, cat a lucrat la Sibiu, a colaborat la Telegraful roman si la celelalte publicatii romanesti din Ardeal. In anul 1908 a fost hirotonit ca slujitor pentru o comunitate romaneasca din Banatul sarbesc.
Dumitru Coltofean. Nascut la 1 septembrie 1885 in Bretcu, a studiat la Liceul "Andrei Saguna" din Brasov, apoi la Institutul Teologic "Andreian" din Sibiu si la Facultatea de Drept si stiinte Politice a Universitatii din Budapesta (1907-1910), beneficiar al unei burse a Fundatiei Gojdu, doctor in Stiinte Juridice. A indeplinit functia de consilier referent al sectiei economice a Consiliului arhiepiscopesc ortodox-roman din Sibiu. A decedat la 23 martie 1947.
Khell István (7 aprilie 1889, Bretcu - 30 aprilie 1972, Odorheiu Secuiesc) - traducator, istoric literar, studii medii la Targu Secuiesc, apoi la Universitatea Cluj si Graz (Austria). Traduce in maghiara din Ion Alexandru Bratescu- Voinesti, Heider, Heine, precum si in romaneste, pentru Convorbiri literare, de la Iasi, Impresiile lui Clement Mikes despre Principatele Romane, cuprinse in Scrisorile turcesti (1939).
Gheorghe Gociman, nascut in 17 noiembrie 1897, fiul comerciantului Gheorghe Gociman din Bretcu, era in 1918-1919 student al Facultatii de Drept si Stiinte Juridice a Universitatii din Cluj.
Alexandru Sandor, nascut in 5 octombrie 1900, in Bretcu, absolvent al Gimnaziului de stat din Gherla, student la facultatea de Medicina din Cluj in 1919.
Elena Daniello, medic, descendenta din familiile Puscariu si Damian, sotia dr. Leon Daniello (1898-1970), fost membru corespondent al Academiei Romane. Personalitate complexa, Elena Daniello a gasit ragazul necesar pentru a-si valorifica sensibilitatea artistica in pictura. Icoanele pictate de ea, inspirate din operele iconarilor ardeleni care i-au insotit existenta, au fost expuse intr-o expozitie la Muzeul Spiritualitatii Romanesti, in 23 aprilie 1997, in semn de omagiu adus
concetatenilor de pe meleagurile natale.
Aurel Gociman - Oituz, nascut in Bretcu, profesor universitar la Academia de Inalte Studii Comerciale din Cluj- Napoca. Autor a numeroase lucrari, studii si articole pe teme privind economia forestiera, cooperatia, transportul, dar si istoria romanilor din "secuime".
Vasile Bejan, profesor universitar doctor, la Universitatea "Transilvania" din Brasov, presedinte al Fundatiei "Eremia Grigorescu".
Monahii Atanasie si Chiril Pavaluca (1877-1955). In 1900, tanarul Ioan a intrat in nevointa calugareasca la Manastirea Neamt, impreuna cu fratele sau Constantin. Dupa un an de zile s-au calugarit, Ioan a primit numele de Atanasie si Constantin a primit numele de Chiril. Parintele Atanasie s-a nevoit pascand oile Manastirii Neamt toata viata sa. Fratele sau, Chiril, a primit darul preotiei si s-a dus la Muntele Athos, unde bine s-a nevoit in deplina sihastrie 30 de ani.
Apoi s-a savarsit cu pace in mijlocul ucenicilor sai. In toamna anului 1955 s-a mutat din viata aceasta si monahul Atanasie Pavaluca si a fost inmormantat in cimitirul manastirii.
Gheorghe Tarlungeanu, invatator, autorul volumului de memorii intitulat Corpul voluntarilor romani din Rusia, in manuscris; epitrop al bisericii, membru al Adunarii Eparhiale (1994- 1998); vicepresedinte al Fundatiei "Eremia Grigorescu".
Ioan Fenechiu (1892-?), teolog si jurist, avocat in Targu Seciuesc pana in 1940, cand se refugiaza, lucrand ca notar public in Buzias, Alba-Iulia si Cluj-Napoca.
Gheorghe Puscariu, doctor in economie, fost director al CEC.
Aron Puscariu, doctor in economie, fost director al Directiei Generale CFR.
Nicolae Pavaluca, licentiat in drept si economie, expert in relatii financiare externe al Bancii Nationale a Romaniei.
Ioan Bercu, preot, descendent din familia preotilor Damian, autorul unei monografii a localitatii Bretcu si a unei apreciate lucrari de licenta in teologie cu tema Viata bisericeasca a romanilor din depresiunea Bretcului sau a Targului Secuiesc.
Printre intelectualii, intreprinzatorii si gospodarii bretcani care si-au adus contributia la prosperitatea comunitatii se inscriu si: Aurel si Elena Tarlungeanu, Constantin Coltofeanu, Gheorghe Tarlungeanu, Marcel Izbasoiu, Ioan si Nicolae Boros, Maria si Valeriu Gontea, Maria, Alexe, Aneta si Virgil Bejan, Ana Bulat, Maria si Gheorghe Taierau, Maria Hagiu, Maria Rafiroiu, Elena Harpa, Antonia Oltei, Aurelia Precup, Elena Konya s.a.
http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/romanii-covasna-harghita/bretcu-82251.html
